MeRAAki – programul de voluntariat

Descriere

Programul de Voluntariat MeRAAki s-a născut din dorința de a crea un program în care tinerii să poată învăța, crește și contribui activ la comunitatea lor.

Plecând de la experiența dobândită după deschiderea Centru de Tineret Youth Hub, care a devenit în scurt timp un loc sigur pentru sute de adolescenți români și ucraineni, unde se pot conecta și petrece timpul liber, dar și lua parte la ateliere, activități de dezvoltare personală și socio-emoțională.

Programul este structurat în așa fel încât să le permită tinerilor să se implice pe termen lung, să își exerseze abilitățile prin proiecte strâns legate de activitatea Fundației și să aducă o schimbare în diferitele comunități din care fac parte.

De asemenea, MeRAAki răspunde mai multor provocări cu care adolescenții se confruntă

  • lipsa de oportunități reale de implicare civică
  • dificultatea de a găsi contexte în care să își exerseze abilitățile de viață
  • nevoia de a aparține unei comunități și de a fi ascultați, văzuți și valorizați.

Construit în jurul unui parcurs de învățare structurat pe 3 niveluri, programul funcționează prin implicarea adolescenților în proiectele fundației, campanii de fundraising, activități educaționale sau inițiative de protejare a mediului.

Fiecare voluntar este parte dintr-o echipă care contribuie activ la dezvoltarea și implementarea acestor inițiative.

În prezent, programul este implementat în București și se adresează adolescenților cu vârste între 15 și 18 ani. MeRAAki pune accent pe learning by doing, inteligență emoțională, colaborare și gândire critică, oferind în același timp sprijin constant prin mentorat.

Programul își trage numele din cuvântul grecesc meraki, care înseamnă a te implica cu pasiune și dedicare în tot ceea ce faci.

Obiective

MeRAAki își propune să susțină adolescenții în procesul de descoperire de sine, dezvoltare personală și implicare civică.

Printr-un cadru structurat, programul le oferă ocazii reale de învățare, colaborare și asumare a rolurilor în proiecte relevante pentru ei și pentru comunitate, contribuind astfel la creșterea nivelul de responsabilitate și autonomie al tinerilor

Un obiectiv central este dezvoltarea competențelor esențiale pentru viață – de la lucrul în echipă și comunicare empatică, până la gestionarea emoțiilor, adaptabilitate și reziliență.

MeRAAki creează contextul în care tinerii pot experimenta, pot greși și pot învăța, devenind mai încrezători în propriile forțe și conectați la realitatea socială din jurul lor.

Programul își propune să continue extinderea și să dezvolte noi oportunități pentru tineri, prin:

  • Creșterea numărului de voluntari activi și diversificarea activităților;
  • Dezvoltarea de parteneriate pentru a oferi noi resurse și oportunități de învățare;
  • Extinderea proiectelor la nivel internațional prin programe Erasmus+;
  • Creșterea impactului comunitar al inițiativelor dezvoltate de tineri.

Activități

MeRAAki este structurat pe trei niveluri de implicare, care ghidează procesul de dezvoltare personală și profesională al adolescenților pe parcursul întregului program.

Tinerii sunt încurajați să învețe în ritmul lor, să exploreze, să testeze, să greșească și să crească – într-un cadru care pune accent atât pe progres, cât și pe proces.

Nivelul 1 – Soft Skills
Tinerii învață să se adapteze programului și să înțeleagă modul de funcționare al acestuia. Participă la primele activități, își dezvoltă rutina de voluntariat și încep să își asume sarcini simple, care le permit să capete încredere și să se familiarizeze cu munca în echipă.

Nivelul 2 – Hard Skills
Participanții se implică activ în proiecte și preiau responsabilități mai complexe. Își dezvoltă inițiative proprii, contribuie la planificarea și organizarea activităților și colaborează mai strâns cu colegii lor, dezvoltând abilități de coordonare și comunicare eficientă.

Nivelul 3 – Lidership
Tinerii devin mentori pentru colegii mai noi, coordonează proiecte de impact și contribuie la îmbunătățirea programului. Sunt implicați în organizarea evenimentelor și devin modele de implicare activă și responsabilitate în comunitate.

Pe lângă structura pe niveluri, MeRAAki funcționează prin implicarea voluntarilor în proiecte concrete, aliniate direcțiilor strategice ale Fundației Romanian Angel Appeal.

Fiecare proiect răspunde unei nevoi identificate în comunitate și le oferă tinerilor o experiență practică valoroasă:

Green Buddies – dezvoltarea unei grădini urbane și promovarea sustenabilității prin activități de ecologizare și educație de mediu.

Erasmus+ Youth Exchange – implicarea în organizarea de schimburi de tineri internaționale, cu accent pe mobilitate, interculturalitate și logistică.

Ready for Life – strângere de fonduri prin participare la evenimente sportive pentru organizarea ulterioară a atelierelor de sănătate mintală, antreprenoriat și prim ajutor pentru adolescenți.

Well-being & SEL – sprijin pentru starea de bine emoțională a tinerilor, părinților și cadrelor didactice, prin activități educaționale și de sprijin.

Promovare și Comunicare Internă – creare de conținut, coordonarea comunicării interne și implicare în consolidarea echipei de voluntari.

Design for Change – implementarea metodologiei DFC în proiecte comunitare inițiate și conduse de voluntari.

DOFE (The Duke of Edinburgh Award) – promovarea programului și susținerea colegilor participanți în documentarea progresului personal.

MeRAAki promovează o abordare centrată pe învățarea experiențială, prin care adolescenții își dezvoltă competențele în mod practic, într-un cadru sigur și colaborativ.

Programul încurajează autonomia, implicarea activă și asumarea rolurilor în proiecte cu impact real pentru comunitate.

Rezultate

În primele luni de la lansare, MeRAAki a reușit să coaguleze în jurul său o comunitate activă de tineri motivați să se implice în viața comunității, să crească personal și să contribuie la schimbări reale în jurul lor.

Peste 120 de adolescenți s-au alăturat programului, iar jumătate din aceștia sunt împărțiți în proiecte care răspund diferitelor nevoi din comunitate.

Voluntarii s-au implicat în inițiative diverse, de la activități de ecologizare și organizarea de evenimente, până la documentarea experiențelor colegilor lor și promovarea stării de bine în rândul adolescenților.

Tinerii MeRAAki au fost prezenți în târguri, în școli, la activități de fundraising și în spațiul public, și-au exprimat ideile prin conținut creativ și au învățat să lucreze în echipă, să coordoneze proiecte și să susțină inițiative proprii.

Un rezultat important este că adolescenții implicați se simt parte dintr-o comunitate și contribuie, prin acțiunile lor, la modelarea acesteia. MeRAAki a devenit nu doar un program de voluntariat, ci și un context în care tinerii își descoperă vocea, dezvoltă încredere în propriile forțe și încep să își contureze direcția personală și profesională.

Programul este în continuă expansiune, iar activitățile deja desfășurate arată potențialul enorm al acestei generații atunci când este ascultată, sprijinită și încurajată.