3 luni de activitate la centrul dedicat tinerilor din Ucraina

Danyl locuiește împreună cu familia sa în România de cinci luni. S-au adaptat treptat pentru ca s-au simțit bine primiți încă din prima clipă.

Cu un entuziasm molipsitor, Danyl îi povestește noului său prieten, Cristi, voluntarul român de aceeași vârstă, câte ceva despre Ucraina, informații neincluse în cadrul proiectului pe care l-a pregătit împreună cu echipa lui, pentru a-l prezenta la Youth Hub. La rândul lor, voluntarii români pregătesc un Kahoot cu informații despre România, totul ca parte a întâlnirilor de marți seară.

De la finalul lunii mai, în fiecare zi de marți și joi, începând cu ora 16:00, la Mezaninul Bibliotecii Naționale a României se aud râsete, muzică și forfota creată de mișcările energice ale adolescenților. Tinerii afectați de războiul din Ucraina se reunesc la Youth Hub, unde voluntarii români îi primesc cu entuziasm.

Centrul de tineret dedicat adolescenților afectați de războiul din Ucraina a luat naștere la inițiativa Fundației Romanian Angel Appeal, cu sprijinul co-finanțatorilor UNICEF România și Norwegian Refugee Council (NRC) și în parteneriat cu Biblioteca Națională a României. La finalul lunii august, se împlinesc 3 luni de activitate.

Peste 130 de tineri refugiați cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani au trecut în ultimele trei luni cel puțin odată pragul Youth Hub-ului. Printre acești adolescenți se află și Danyl, băiatul blond și înalt, care a venit la deschiderea Hub-ului din curiozitate și puțin rezervat, dar care de atunci este nelipsit la fiecare întâlnire.

Danyl visează să studieze în România pe timpul liceului, iar mai târziu vrea să se înscrie în Olanda la universitate – își dorește să ajungă director sportiv. Până atunci, exersează limba română cu voluntarii de la Hub, cu care vorbește despre sport și filme și participă la orele de engleză oferite gratuit în cadrul Hub-ului.

„Cred că Hub-ul îi ajută cu adevărat pe oameni să se regăsească, să socializeze și să își îmbunătățească limba engleză. De asemenea, e mereu ceva nou și ne distrage atenția pentru câteva ore de la ce se întâmplă la noi în țară.

Pentru prietenii mei și nu numai, pentru adolescenții ucraineni de aici, a fost foarte important să găsim un astfel de loc, pentru că am plecat de acasă fără prieteni, fără să mai putem vorbi cu ei direct, iar Hub-ul ne-a ajutat să găsim toate aceste lucruri.”

Atunci când nu se întâlnesc la bibliotecă, tinerii de la Youth Hub pot fi găsiți pe străzile orașului, cu o hartă în mână, participând în echipă la un City Hunt sau în vizită la muzee, în parcurile bucureștene sau organizând excursii prin jurul orașului.

În cifre, activitatea Youth Hub-ului din ultimele 3 luni înseamnă:

  • peste 130 de beneficiari care au participat gratuit la cel puțin o activitate din cadrul Youth Hub-ului
  • peste 32 de întâlniri cu tinerii
  • peste 165 de ore de limbă străină (Engleză și Română) oferite gratuit
  • peste 20 de adolescenți voluntari români implicați în activități
  • 7 evenimente socio-culturale în afara Hub-ului (printre care vizite la muzee, seri de film, excursii în parcuri de divertisment)
  • 6 vânători de comori urbane organizate împreună cu City Hunt
  • 5 facilitatori în echipa permanentă

Youth Hub a reprezentat în ultimele 3 luni un loc sigur în care adolescenții afectați de războiul din Ucraina au putut socializa, crea prietenii, exersa limba engleză, deprinde abilități de comunicare, colaborare și orientare. Activitatea centrului va continua și în toamnă cu același accent pe dezvoltarea emoțională a tinerilor și pe pregătirea lor pentru viață.

Află mai multe despre activitatea centrului de tineret urmărindu-ne pagina de Instagram.

Susține activitatea Youth Hub-ului printr-o donație AICI.