Cum se schimbă experiența de la primul an la cel de al treilea?

„La început eram un pic așa… nu prea înțelesesem nici eu care sunt etapele”, spune Iuliana Moroșanu, profesor de educație socială.

Pentru mulți profesori, primul contact cu Design for Change este o combinație de entuziasm cu puțină nesiguranță. Metoda cere de la cadrele didactice ceva ce sistemul nu antrenează: să facă un pas în spate și să-i lase pe elevi să aibă control asupra procesului. 

„Acum nu mai am nicio problemă. Știu ce și cum”, completează Iuliana, aflată la cel de-al treilea an de implementare. Așa cum FIDS antrenează elevii într-un proces de identificare și soluționare a provocărilor din comunitate, comunitatea Design for Change îi provoacă pe profesori să experimenteze roluri noi, să testeze la rândul lor și să învețe de la an la an. 

Rolul profesorului – de la coordonator la facilitator

Într-un sistem în care cadrul didactic este obișnuit să conducă procesul, Design for Change propune exact opusul: să faci un pas în spate. Iar asta nu vine natural.

„Mi-a fost foarte greu să aleg dacă să o aplic pe un conținut de la clasă sau să-i las pe ei să identifice problema”, spune Paul Lungeanu, profesor de discipline pedagogice. „Și a fost greu inclusiv până la final când am identificat problema. Pentru că nu te aștepți ca ei să vadă o problemă în lucruri atât de mărunte”.

Pentru cadrele didactice care adoptă Design for Change la clasă, provocarea constantă în primul an apare în tentația de a interveni, de a ghida prea mult sau de a corecta direcția elevilor. Este un reflex construit în ani de predare.

„Pe locuri îmi venea să intervin”, recunoaște același profesor. „Dar i-am lăsat. I-am lăsat să se bucure de proces”.

Și, poate cel mai important, apare un prim moment de surpriză: elevii reacționează diferit față de cum se așteaptă profesorii.

„Copiii au fost foarte încântați”, spune Iuliana. „Au făcut campanii, au vorbit cu oameni din comunitate, au mers în clasele mai mici. Au fost implicați”.

Chiar și atunci când apar dificultăți – poate reticența comunității sau lipsa de curaj în interacțiunea cu autoritățile – elevii caută soluții și duc mai departe procesul, fiind creativi și determinați să își vadă ideile devenite realitate.

„Profesorul să nu intervină. Asta cred că va fi cea mai mare provocare”, spune Simona Rădulescu. Pentru că Design for Change cere o schimbare profundă de rol:  nu mai este despre a livra conținut, ci despre a crea context.

„Nu mai poți să mergi la clasă să predai conținut. Trebuie să adaptezi lecția în așa fel încât să introduci și metoda”, explică Iuliana. Este o tranziție care vine la pachet cu întrebări, ezitări și poate chiar disconfort. Dar este și punctul în care începe transformarea.

Când apare claritatea, încrederea și deschiderea de a-i lăsa pe elevi să fie autonomi?

Schimbarea nu ține doar de înțelegerea etapelor, ci de modul în care profesorii încep să observe dinamica din clasă. În loc să fie concentrați pe „cum aplic metoda corect”, atenția se mută către elevi: cum gândesc, cum colaborează și unde au nevoie de sprijin.

În paralel, se schimbă și modul în care elevii se raportează la proces. „Sunt niște copii independenți, doar să le conturezi o idee că ei deja o preiau”, spune Simona Rădulescu. „Știu exact care sunt pașii pe care să-i urmeze ca să ducă ideea la bun sfârșit”.

După mai multe implementări, elevii încep să lucreze diferit: își asumă roluri, iau decizii și duc mai departe inițiative fără să mai aștepte validare constantă din partea profesorului.

În unele cazuri, schimbarea este vizibilă chiar și din exterior. „Copiii ăștia sunt croiți pentru proiecte”, este feedback-ul primit de Simona de la alți colegi din școală. Autonomia și încrederea construite în timp devin evidente în felul în care elevii lucrează, discută și își susțin ideile.

Pe lângă autonomie, unul dintre cele mai vizibile efecte este schimbarea relațiilor dintre elevi. „Nu mai exista acea concurență între ei. Erau un tot”, observă Iuliana. Munca de echipă, care la început poate fi dificilă, devine treptat un mod natural de lucru.

Dincolo de clasă: când metoda începe să genereze schimbări în întreaga comunitate

Pe măsură ce profesorii capătă mai multă încredere în metodă, proiectele elevilor încep să depășească spațiul clasei și să aibă impact în comunitatea școlară. Elevii nu se limitează la idei, ci ajung să implementeze soluții concrete: de la campanii de informare și inițiative de mediu, până la schimbări vizibile în școală.

„Dacă pentru ei schimbă o situație din clasă sau din comunitatea mică, e suficient”, spune Paul Lungeanu. „Putem să schimbăm lumea mică și de acolo, poate, și lumea mare”.

În multe cazuri, impactul apare tocmai pentru că elevii aleg probleme care îi afectează direct. De la lipsa unor resurse de bază, până la comportamente din școală care îi deranjează, soluțiile vin dintr-o înțelegere foarte concretă a mediului în care trăiesc.

„Ei sunt cei care văd cel mai bine ce nu funcționează pentru ei”, reiese și din experiențele profesorilor care au implementat metoda în mai multe contexte. Iar când li se oferă spațiu, vin nu doar cu idei, ci și cu inițiativă.

Într-o clasă, elevii au ajuns să mobilizeze colegi și părinți pentru a strânge fonduri, folosind inclusiv instrumente digitale precum coduri QR. În alta, au reușit să schimbe comportamente în școală prin campanii create chiar de ei, adresate altor elevi.

Maria observă că, odată ce înțeleg că ideile lor contează, elevii capătă curaj să iasă din clasă și să interacționeze cu oameni din comunitate, chiar dacă inițial există rețineri. Pentru Marina, una dintre schimbările importante este legată de felul în care elevii încep să se raporteze la propriile idei: nu ca la niște exerciții de clasă, ci ca la inițiative reale, care pot produce schimbare, în timp ce pentru Aura, valoarea apare în procesul în sine – în modul în care elevii învață să observe, să pună întrebări și să construiască împreună, nu doar în rezultatul final.

În același timp, aceste inițiative devin vizibile și pentru ceilalți profesori, iar curiozitatea începe să apară în mod natural. „Au venit ei la mine”, spune Simona despre colegii din școală. „Au văzut ce fac copiii și au vrut să afle mai multe”.

Pentru cei aflați la început de drum, însă, primul pas rămâne cel mai dificil: de unde începi și cine te sprijină?

Platforma Design for Change România este un punct de sprijin entru profesorii care vor să înțeleagă procesul și să îl aplice la clasă, folosind resurse simple și adaptabile indiferent de nivelul de învățământ sau materia predată.

Platforma aduce într-un singur loc tot parcursul FIDS – de la Feel, etapa în care elevii învață să observe și să înțeleagă problemele din jurul lor, până la Imagine, Do și Share, unde ideile prind contur, sunt implementate și apoi duse mai departe.

În același timp, platforma devine un spațiu de inspirație și schimb de idei: în secțiunea Idei din comunitate, profesorii pot descoperi proiecte implementate de alți colegi, pot vedea cum au fost abordate diferite probleme și cum au evoluat soluțiile propuse de elevi.

Astfel, experiența Design for Change nu mai este una izolată, ci devine parte dintr-o comunitate în care profesorii învață unii de la alții, exact așa cum elevii sunt încurajați să facă.

Pentru un profesor aflat la început, diferența dintre primul și al treilea an poate părea mare. Dar, așa cum arată experiențele celor care au continuat, procesul nu ține de perfecțiune, ci de disponibilitatea de a încerca – toate celelalte vin în timp. Alătură-te și tu comunității Design for Change!