Un an de la finalizarea proiectului privind recuperarea vaccinală

La distanță de un an de la finalizarea proiectului Consolidarea capacității sistemelor de sănătate publică pentru creșterea acoperirii vaccinale”, medicii epidemiologi și asistenții medicali din cele 11 DSP-uri județene implicate în proiect s-au întâlnit să dezbată măsurile de recuperare vaccinală la copii, care au funcționat la nivel local dar și despre multiple provocări și limite întâmpinate de echipele din Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Gorj, Hunedoara, Mureș, Sălaj, Suceava, Vaslui și Vrancea.

Întâlnirea de follow-up a fost posibilă cu sprijinul Reprezentanței UNICEF în România și s-a bucurat de prezența specialiștilor în sănătate publică și epidemiologie din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, care au prezentat importanța Strategiei Naționale de Vaccinare și impactul său asupra Programului Național de Vaccinare. 

Ni s-au alăturat și specialiști internaționali în imunizare și schimbare socială și de comportament care au pus în discuție implementarea la nivel local a Agendei europene de imunizare 2030, care se traduce prin „strategia în acțiune” și care va necesita asumare, implicare și parteneriat la toate nivelurile.

Echipa de implementare a Fundației Romanian Angel Appeal s-a bucurat să organizeze acest eveniment așteptat și necesar și să plece acasă cu teme de reflecție, bune de împărtășit mai ales că în perioada 2021-2022, România a ajuns pe locul 2 la numărul de copii fără nicio doză de vaccin în regiunea Europa centrală și de Est și cu o rată de vaccinare împotriva rujeolei care a scăzut sub 85%, în timp ce OMS recomandă o acoperire vaccinală cu două doze în proporție de 95% în fiecare țară pentru a proteja populația de această boală.

 

Câteva declarații:

  • „Un copil din cinci nu a primit nici o doză de vaccin sau este subimunizat, expunându-se astfel la o gamă de boli prevenibile prin vaccinare.
  • „Consecințele eșecului în vaccinarea copiilor pot deveni mai severe în anii ce vor urma”.
  • “Soluții – cheie: Echitate în vaccinare, elaborare de soluții locale la provocări locale, imunizare pe parcursul vieții.”
  • Activități strategice pentru recuperarea vaccinală: creșterea responsabilității locale, politici locale adaptate și bazate pe date, planificare operațională coordonată, monitorizare și evaluare, comunicare și advocacy, parteneriate locale public-private.”