Youth Hub, un spațiu sigur pentru adolescenți
Youth Hub, un spațiu sigur în care gândurile, emoțiile și greșelile adolescenților sunt înțelese și îmbrățișate
Ne-am propus prin centrul de tineret (Youth Hub by RAA) să le oferim adolescenților români și ucraineni, copleșiți de diferite probleme, o alternativă de petrecere a timpului liber.
Poveștile de viață ale adolescenților care vin la Hub nu sunt întotdeauna cele mai vesele. Pe unii dintre ei îi simțim încă de la început speriați, triști, neliniștiți și anxioși.
Fie că ajung la noi la recomandarea familiei, a prietenilor sau află de noi cu ajutorul Social Media, după câteva vizite, începem să vedem schimbări.
Prima noastră întâlnire cu tinerii ucraineni a avut loc în mai 2022, când ne desfășuram activitatea la Biblioteca Națională a României.
„În ziua deschiderii, au venit o mulțime de adolescenți. Erau timizi, erau frustrați, nu aveau prieteni, se aflau departe de casă, se simțeau pierduți și stăteau separat unii de ceilalți”, își amintește Ksenia Kozlovskaya, lucrătorul nostru de tineret.
Dar la următoarea întâlnire, unii dintre adolescenți au început deja să comunice și, cu timpul, au devenit mai deschiși, începând să se vadă chiar și în afara centrului.
La noi, găsesc un mediu sigur, informal – un loc cu puțină structură într-o mare de libertate
În primele luni de la izbucnirea războiului din Ucraina, intervenția noastră avea în principal rolul de procesare a traumei războiului.
Acum, în afară de interacțiunea socială, Hub-ul oferă tinerilor posibilitatea de a participa la activități recreative și culturale, lucrând în paralel pe dezvoltarea de soft skills.
Zilele trecute le-am făcut o vizită la Youth Hub, centrul nostru de tineret, care acum funcționează într-o clădire din București, de pe Strada Tunari Nr. 16.
I-am rugat pe câțiva dintre ei să-și amintească prima zi când au venit. I-am găsit pregătindu-se pentru clasa de dans. Prima ne-a răspuns o adolescentă care vorbea limba română.
Are 15 ani iar o parte din viață și-a petrecut-o în Italia. Din luna mai 2023 ne-a descoperit prin dirigintele ei.
Prima vizită i s-a părut puțin copleșitoare: tineri din culturi diferite care se jucau biliard, ping-pong și pe PlayStation. Nu le mai văzuse pe toate la un loc, dar după câteva întâlniri s-a acomodat. Acum îi place multiculturalismul de aici.
Tot 15 ani are și o altă fată care este din Ucraina. Se simțea foarte bine când am vorbit cu ea pentru că nu mai trecuse pe la Hub de mult timp și acum, în sfârșit, a revenit. Prima dată a venit la noi anul acesta, la sfârșitul primăverii.
I-a povestit despre acest loc un prieten de-al ei, și fost coleg cu noi, pe nume Nazar. La început a fost puțin speriată, nu înțelegea ce se întâmplă, dar ceilalți adolescenți au acceptat-o, și-a făcut noi prieteni și a început să-i placă din ce în ce mai mult.
Explorăm abilități diferite
Lucrătorii noștri de tineret și invitații pe care îi aducem îi ajută pe participanți să exploreze diferite abilități ce țin fie de zona socială, fie de cea emoțională sau cognitivă.
Atelierele pe care le organizăm zilnic sunt sesiuni de informare și educație pe teme precum sănătatea mintală, drepturile omului, incluziunea și diversitatea, dar și evenimente culturale, sociale și de divertisment.
Petrecerea de Halloween pe care am organizat-o de curând li s-a părut distractivă. S-au machiat și costumat special iar mulți dintre ei au stat până la sfârșit.Legat de ateliere, Ksenia a observat că tinerilor le place să realizeze ceva cu mâinile lor, cum ar fi diferite decorațiuni.
Unora dintre ei le place să danseze sau să picteze. Alți adolescenți și-au îmbunătățit cunoștințele de limba engleză la clasele noastre și își amintesc cu drag diferitele proiecte pe care le-am dezvoltat special pentru ei în ultimul an.
Provocările adolescenților de azi, mult mai mari față de acum 10 ani
Adolescenții care vin la Hub au fost deschiși și ne-au arătat complexitatea lumii lor. Cu toate acestea, am vrut să apelăm la un specialist pentru a-i înțelege și mai bine.
Vorbim cu Viorel Roman, Director Executiv la Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală și psiholog clinician și psihoterapeut cu experiență în adicții la Clinica Aliat din București, despre provocările adolescenților de azi.
În opinia lui, provocările adolescenților de azi sunt incomparabil mai multe față de cele din urmă cu doar 10 ani: „accesibilitatea substanțelor și a comportamentelor adictive (jocuri de noroc, jocuri video, aplicații, mâncare, shopping ș.a.m.d.) este cu mult mai mare. Presiunea exercitată de Social Media este ceva recent și ceva ce le afectează somnul, îi expune la bullying, la știri false, capătă viziuni nerealiste asupra vieților altor oameni și a vieții, în general. Problemele de sănătate mintală apar foarte devreme, au părinți tot mai stresați, tot mai obosiți, tot mai puțin disponibili, s-au confruntat cu stresul general cauzat de pandemie, de declanșarea unui război aproape de noi. Și acestea sunt doar câteva dintre provocările cu care se confruntă”.
Youth Hub, un spațiu sigur în care tinerii se simt văzuți, ascultați și acceptați
Ksenia, lucrător de tineret (en. Youth Worker), îi percepe pe adolescenți ca fiind uniți în această perioadă grea pentru ei, la această vârstă dificilă.
De altfel, toți lucrătorii de tineret de la Hub ne spun că în unele seri adolescenții nu vor să plece acasă, pentru că se simt atât de bine în centru: „de fiecare dată văd că vin aici cu plăcere, cu bucurie, așa că este bine că aleg să vină la noi”.
Adolescenții o acceptă pe Ksenia ca prietenă, dar și ca pe un adult pe care știu că se pot baza.
Un alt tânăr, care are 18 ani, a început să vină la Hub de o lună. Spune că a întâlnit aici oameni care vorbesc ucraineană, rusă, română și mai ales engleză.
Vorbesc despre muzică, artă, jocuri pe calculator, știință. L-au ajutat discuțiile cu adolescenții din țara lui. A participat la atelierul de făcut săpun, iar câteodată a venit pentru a cânta la chitară bas și a studiat puțin limba română.
Viorel Roman spune că pentru adolescenți „spațiul sigur este locul în care se simt văzuți, ascultați și acceptați, cu gândurile lor, cu emoțiile lor, cu greșelile sau erorile lor, unde frica de a fi judecați sau criticați se diminuează considerabil. Fie că e vorba de 20 de minute petrecute în mașină cu părintele pe drumul spre casă, fie că sunt în compania unui profesor sau a unor prieteni, sau a unui psiholog, spațiul sigur poate fi creat oriunde dacă sunt întrunite condițiile de mai sus. Adolescenții au nevoie de cat mai multe <<spații sigure>> care să le diminueze un eventual stres toxic”.
Mediul familial, social, școlar influențează traiectoria oricărui om
Potrivit unei scurte radiografii a UNICEF privind sănătatea mintală a copiilor și adolescenților din România, publicată în septembrie 2022, copiii și adolescenții care se confruntă cu probleme de sănătate mintală sunt expuși riscului de a avea comportamente nesănătoase și riscante, cum ar fi fumatul, consumul de alcool și droguri sau comportamente sexuale riscante.
Dar cât de important este mediul în care se dezvoltă adolescenții?
„Dacă genetica poate fi văzută ca un pistol încărcat, atunci mediul poate fi trăgaciul”, afirmă Viorel Roman. „Mediul familial, social, școlar influențează, desigur, traiectoria oricărui om. Cu cât întâlnim mai multe experiențe adverse în copilărie, cu atât crește riscul de a dezvolta probleme de sănătate fizică, psihic sau de dependență. Abuzul fizic, emoțional sau sexual, neglijarea fizică sau emoțională, disfuncționalitățile în familie, precum separarea, divorțul, violența, bullying-ul școlar creează stres toxic, de lungă durată, și care, netratat, poate afecta întreaga viață a adolescentului”, trage un semnal de alarmă expertul.
În ultimii ani, vârsta la care unii adolescenți adoptă obiceiuri cu risc pentru sănătatea mintală a scăzut. Care sunt factorii care influențează adoptarea unui viciu la o vârstă atât de fragedă?
„Pentru că accesibilitatea este facilă și mult mai mare în prezent, dar, pe lângă acest factor, dacă vorbim de un debut atât de precoce, cu siguranță putem investiga probleme de sănătate mintală, disfuncționalități în familie, experiențe adverse care generează stres toxic. Vorbim și de lipsa de supraveghere și monitorizare parentală, presiunea grupului de egali sau dorința de apartenență la un grup unde pot exista și adolescenți mai mari ca vârstă. Cu siguranță un debut precoce semnalează o problemă mult mai gravă ca fumatul în sine”.
Din păcate, avem și noi la centru tineri care fumează de la vârsta de 14-15 ani. Ei ne spun că s-au apucat din cauza anturajului din trecut și intenționează să se lase.
Avem nevoie de mai multe centre de tineret
Ce îl face pe un adolescent să prefere anturajul în care se consumă substanțe care provoacă dependență, în locul unui centru de tineret sau a unor activități în aer liber?
Reprezentantul Aliat crede că răspunsul poate fi dat dacă am avea peste tot astfel de centre de tineret sau o infrastructură sportivă și de petrecere a timpului liber dezvoltată.
Cum ar fi să avem câte un Youth Centre în fiecare localitate din România? Câte povești ale adolescenților am avea șansa să rescriem? Adolescența este o perioadă de tranziție dificilă, plină de provocări.
Cu toate acestea, noi, adulții, avem puterea de a oferi tinerilor instrumentele potrivite pentru a-și imagina și construi viitorul lor, valorificându-și propriile resurse.
Centrele de tineret reprezintă o practică îndelungată, adaptată la contextele și nevoile moderne, transformându-se în locuri bogate în resurse educaționale, dezvoltare personală și profesională, și mai ales, spații dedicate adolescenților și tinerilor.
Urmăriți activitatea Youth Hub pe pagina de Instagram.