
Parteneriat pentru educatie de calitate în comunitățile interetnice rurale
Despre proiect
În 2018, conform Eurostat, România s-a situat din nou pe locul 1 în Europa în ceea ce privește copiii în risc de sărăcie și excludere socială – 38,1% (reprezentând procentul din populația sub 18 ani). Daca peste o treime dintre copiii români trăiesc în acest moment în sărăcie, fără a avea posibilitatea de a accesa servicii educaționale particularizate nevoilor lor – ba mai mult decât atât, fiind marginalizați din cauza stereotipurilor și diferențelor culturale, în cazul copiilor romi – este nevoie de o intervenție concentrată, sistematică, pentru a fi sprijiniți, înainte de a deveni adulți, să achiziționeze competențele de bază pentru a reuși în viață.
Proiectul se derulează în 4 comunități interetnice defavorizate – Fulga și Valea Călugărească din Prahova, respectiv Coțofănești și Berzunți din Bacău – avand scoala ca pilon principal al interventiei. Dezvoltăm în rândul unor grupuri interetnice de copii, cu ajutorul a 20 de cadre didactice care vor fi formate ca educatori comunitari, competențe cheie – alfabetizare, dezvoltare personala si sociala, antreprenoriale, cetatenesti, de sensibilizare si expresie culturala etc.
Complementar, vor fi pregatite 4 echipe mixte de mobilizare comunitara, iar printr-o serie de metode de sensibilizare prin arta (de ex: teatru social, PhotoVoice etc), vom implica si capacita copiii romi si femeile rome din fiecare comuna sa isi faca auzita vocea intr-un mod de impact. Astfel, vom aduce in atentia publicului larg nevoile esentiale ale comunitatii de romi si vom sprijini grupurile de mobilizare comunitara sa identifice nevoi, sa creeze planuri de actiuni si sa coaguleze resurse comunitare pentru dezvoltarea in continuare a celor 4 comunitati, prin intermediul unui parteneriat relevant intre 2 organizatii cu expertiza complementara: Fundatia Romanian Angel Appeal – ART Fusion.
Scop
Scopul proiectului constă în dezvoltarea unor competente de baza care asigura copiilor romi si romani, provenind din familii dezavantajate o viata de calitate, prin implementarea unui model de interventie integrata in 4 comunitati rurale interetnice (Berzunti si Cotofanesti, judetul Bacau, respectiv Fulga și Valea Călugărească, judetul Prahova).
Obiective
Cele 3 principale obiective ale proiectului sunt:
- 1. Pregatirea pentru viata a 80 de copii romi si romani prin crearea a 4 centre de activitati incluzive in 4 comunitati rurale interetnice, dezvoltarea a cate 5 educatori comunitari
- 2. Capacitarea a 4 echipe mixte de mobilizare comunitară a câte 8 persoane în fiecare dintre cele 4 comunități rurale interetnice, prin training
- 3. Implicarea și capacitarea a câte 10 copii și 10 femei rome, într-un proces de sensibilizare prin artă (de ex: teatru social, PhotoVoice etc.), prin care își vor face auzită vocea și vor aduce în atenția autorităților, nevoile esențiale ale comunității de romi din fiecare dintre cele 4 comune
Resurse
În cadrul acestei secțiuni puteți descoperi toate materialele dezvoltate în cadrul proiectului. Resursele sunt gratuite și pot fi folosite în vederea îmbunătățirii predării la clasă.
Comunicat presă lansare proiect