
Ready for Life – Sport pentru o viață sănătoasă
Context
Ready for Life (Pregătiți pentru Viață) sprijină tinerii să dezvolte un stil de viață sănătos și responsabil, atât pe plan fizic, cât și pe plan mintal.
Într-un context unde adolescenții se confruntă cu multiple provocări – de la accesul limitat la informații utile pentru dezvoltarea lor personală, la necesitatea de a-și crea o rețea de sprijin și oportunități pentru viitor – acest proiect vine ca o resursă vitală.
Implicarea activă a tinerilor în comunitate, prin participarea la evenimente sportive și sesiuni educative, joacă un rol crucial în dezvoltarea lor atât personală, cât și profesională.
Mai mult decât promovarea unui stil de viață sănătos, evenimentele sportive din cadrul proiectului creează oportunități valoroase de socializare și dezvoltare a abilităților de colaborare și leadership – competențe esențiale pentru integrarea tinerilor în societate.
Totodată, RAA își propune să atragă atenția publicului larg asupra importanței sănătății mintale și a altor aspecte esențiale ale vieții prin activități interactive și sesiuni de informare destinate participanților.
Obiective
Scopul principal al proiectului Ready for Life este de a forma o generație de tineri bine pregătiți pentru viitor.
Prin intermediul a patru ateliere tematice – bunăstare emoțională și igienă personală, sport și alimentație, prim ajutor și antreprenoriat – proiectul își propune să echipeze tinerii cu instrumentele și cunoștințele necesare pentru a se menține sănătoși, responsabili și creativi.
Principalele obiective sunt:
- Strângerea de fonduri pentru organizarea celor patru ateliere tematice, astfel încât să se asigure accesul gratuit la resurse educaționale de calitate.
- Creșterea nivelului de conștientizare privind sănătatea mintală și importanța unui stil de viață activ și echilibrat.
- Oferirea de oportunități de voluntariat pentru tinerii participanți, în colaborare cu companiile și ambasadorii proiectului, pentru a le dezvolta abilități de leadership și colaborare în echipă.
- Promovarea sănătății mintale și fizice ca elemente esențiale ale vieții și dezvoltării tinerilor, contribuind astfel la educarea lor în domenii vitale pentru creșterea și succesul personal.
Pentru a atinge aceste obiective, Ready for Life include o gamă largă de activități structurate astfel încât să fie atât educative, cât și atractive pentru publicul tânăr:
- Participarea la Evenimente Sportive: RAA ia lua parte la evenimente sportive populare, unde amenajează un cort special dedicat activităților interactive. Tinerii voluntari au ocazia să ajute la organizarea acestor evenimente și să fie parte din echipa de implementare, dezvoltând astfel abilități organizaționale și sociale.
- Activități Interactive în cadrul Cortului RAA: În timpul evenimentelor sportive, RAA va organiza o serie de activități destinate vizitatorilor, inclusiv ateliere de pictură pe față, împletituri, și confecționarea de brelocuri. Aceste activități nu doar că vor atrage publicul și vor spori interesul pentru evenimentele sportive, dar vor oferi și tinerilor o modalitate de a-și exprima creativitatea și de a-și dezvolta abilitățile sociale.
- Organizarea de Ateliere Educaționale: Proiectul implementează patru ateliere tematice, fiecare adresându-se unor nevoi esențiale pentru tineri:
- Bunăstare emoțională și Igienă Personală: Tinerii învăță despre importanța menținerii unei bunăstări emoționale și a igienei personale, prevenind astfel problemele de sănătate pe termen lung.
- Sport și Alimentație: Atelierul oferă informații despre importanța alimentației echilibrate și a activității fizice regulate, elemente fundamentale pentru un stil de viață sănătos.
- Prim Ajutor: Participanții învăță tehnici de bază de prim ajutor, ceea ce le va permite să reacționeze adecvat în situații de urgență și să contribuie la siguranța celor din jur.
- Antreprenoriat: Atelierul de antreprenoriat încurajează spiritul inovator și responsabilitatea socială în rândul tinerilor, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de leadership și de a contribui activ la comunitatea lor.
Parcurs

Greenfield Festivalul Sporturilor
Debutul proiectului Ready for Life a avut loc pe 16 și 17 septembrie la Festivalul Sporturilor Greenfield. Aici, echipa RAA a organizat activități interactive precum pictura pe față și împletirea codițelor, care au captat atenția tinerilor și adulților deopotrivă. Festivalul a fost o platformă ideală pentru promovarea unui stil de viață activ și sănătos, iar voluntarii tineri au avut ocazia să interacționeze cu publicul, dezvoltându-și astfel abilitățile de comunicare și organizare.
- Cortul Romanian Angel Appeal
- Ștefan fiind susținut de voluntari
- Echipa de voluntari
În cadrul Festivalului Sporturilor au alergat:
Bucharest Marathon
Pe 7 și 8 octombrie, echipa RAA, alături de Ștefan Rîciu, Theea Ursu și cinci angajați ai companiei iBanFirst, au participat la Bucharest Marathon, pentru a susține un stil de viață sănătos și armonios pentru tineri.
Voluntarii RAA au creat o atmosferă vibrantă la cortul de kit-uri, oferind informații și întâmpinând participanții cu entuziasm. De asemenea, prin mesajele de încurajare, aceștia au contribuit la întreaga experiență a maratonului.
Cei șapte alergători au avut o dublă provocare: mai întâi, au alergat kilometri întregi, promovând sportul și dezvoltarea armonioasă a tinerilor, iar în același timp au strâns fonduri pentru a susține proiectul Ready for Life, astfel încât acesta să ajungă la cât mai mulți adolescenți.
Alergătorii care au susținut Ready for Life:
- Ștefan Rîciu la Cursa de 21KM
- Theea Ursu la Cursa de 21KM
- Cinci angajați ai companiei IBanFirst la Cursa Fun Race
Maratonul 1 Decembrie
Parte din echipa de voluntari RAA a fost prezentă la Maratonul 1 Decembrie din București pentru a susține și a oferi asistență participanților. Aceștia s-au ocupat de punctele de hidratare, de garderobă și au direcționat alergătorii pe traseu, asigurându-se că toți participanții au avut sprijinul necesar pe parcursul competiției. În plus, RAA a amenajat un cort special dedicat activităților recreative, unde vizitatorii au avut ocazia să participe la ateliere de brățări din ață și face painting, aducând un plus de veselie și energie evenimentului.
Implică-te! Fii fundraiser
Vrei să îmbini mișcarea cu o cauză care contează?
Ai ocazia să faci parte dintr-o comunitate care crede în puterea tinerilor și îi susține să aibă acces la educație, bunăstare emoțională și un stil de viață activ.
În 2025, Romanian Angel Appeal este cauză asociată la o serie de evenimente sportive, precum:
🏃♂️🏃♀️ Legal Half-Marathon, pe 23 martie 2025
🏃♂️🏃♀️ Festivalul Sporturilor – Greenfield, 28-30 martie 2025
🏃♂️🏃♀️ OMV Petrom Bucharest Half Marathon, 9-11 mai 2025.
Dacă te interesează să te alături echipei de alergători Fundraiseri, alergând și strângând bani pentru un viitor sănătos al tinerilor, o poți face completând formularul de AICI.
Prin Ready for Life, ne propunem să oferim adolescenților resursele de care au nevoie pentru a crește sănătoși și încrezători. Fiecare pas alergat, fiecare kilometru parcurs la bicicletă sau la înot poate deveni o contribuție reală la atelierele pe care le organizăm despre sănătate mintală, sport și alimentație, prim ajutor și antreprenoriat.
💡 Cum te poți implica?
1️⃣ Alegi competiția la care vrei să participi – fie că e Legal Half Marathon, Festivalul Sporturilor Greenfield sau OMV Petrom Bucharest Half Marathon, vei alerga pentru un viitor mai sănătos al tinerilor!
2️⃣ Noi îți oferim un tricou personalizat și o pagină de fundraising, unde prietenii și susținătorii tăi pot dona.
3️⃣ Împărtășește povestea ta – spune-le celor din jur de ce ai ales să fii fundraiser și cum pot contribui și ei la schimbare.
4️⃣ Aleargă, pedalează sau înoată cu scop și bucurie! 🏃♀️🚴🏊
🎯 Obiectivul nostru final?
Să strângem 50.000 RON pentru ca tinerii să beneficieze de programe de dezvoltare esențiale pentru un viitor echilibrat și sănătos.
Hai alături de noi! Împreună, putem face fiecare kilometru să conteze.