Profesioniști pasionați de învățate pentru crearea Rețelei naționale de formatori și multiplicatori în domeniul educației incluzive

Criterii selecție

Dată publicare anunț: 24.06.2021
Valabilitate: înscriere pâna pe 12.07.2021
Locație: Național

Despre program

RAA inițiază un program aprofundat de Formare de Formatori pentru crearea Rețelei naționale de formatori și multiplicatori în domeniul educației incluzive ”Toți diferiți, toți egali în școlile din România”.

O lume echitabilă în care fiecare copil, tânăr și adult își atinge potențialul maxim este viziunea Fundației Romanian Angel Appeal pentru societatea în care trăim. În ultimii ani am transpus această viziune într-o serie de proiecte menite să facă școlile un mediu bun de creștere și dezvoltare pentru toți elevii, lucrând cu cadre didactice, manageri școlari, specialiști în educație, părinți, copii tipici sau cu cerințe educaționale speciale. Ne dorim ca incluziunea și acceptarea diferențelor să nu fie doar concepte pe hârtie, ci practica de zi cu zi în școlile de masă.

Pentru ca mesajul nostru să ajungă în cât mai multe și diverse comunități din toată țara, RAA inițiază procesul de formare a Rețelei naționale de formatori și multiplicatori în domeniul educației incluzive, prin selectarea unui număr de 16 persoane dornice să se specializeze și să promoveze subiectul educației incluzive.

Membrii rețelei vor participa la un program aprofundat de TOT (Training of Trainers), la sfârșitul căruia vor avea competențe cheie de formare și facilitare în domeniul educației incluzive, aplicând principiile educației experiențiale și metode dinamice, interactive, în care participantul este în centrul activității.

Structura pe 3 module de formare:

  • Dezvoltarea abilităților de formare / facilitare;
  • Metode de abordare a diversității și a antidiscriminării la nivelul școlii;
  • Metode didactice și de educație nonformală care facilitează incluziunea la nivelul clasei.

Modulele vor fi organizate sub formă de curs rezidențial, cu sosire miercuri seara și plecare duminica după-amiază, după cum urmează: 7-10 octombrie 2021, 27-30 ianuarie 2022, 5-8 mai 2022.

În momentul înscrierii, vă rugăm să aveți în vedere că participarea la toate modulele este obligatorie.

Alături de formatori, participanții vor contribui la elaborarea unui Ghid de creștere a incluziunii și de promovare a diversității. De asemenea, participanții vor fi implicați ulterior în facilitarea unor sesiuni locale de training dedicate cadrelor didactice și în alte acțiuni de sprijinire a școlilor de masă în vederea creșterii incluziunii copiilor.

Pe cine căutăm:

Dacă sunteți un profesionist pasionat de învățare și dezvoltare umană, deschis mereu la noi provocări, implicat, activ, flexibil, dornic să se specializeze în formare/ facilitare, și mai ales să facă parte din rețeaua de specialiști care promovează activ incluziunea și diversitatea creată de RAA, acest program este pentru dumneavoastră! În cadrul programului de formare și ulterior acestuia, vom construi un cadru de punere imediată în practică a competențelor dobândite.
Sunt încurajate să aplice pentru un loc în cadrul rețelei persoane cu experiență în unul dintre următoarele domenii: lucrul cu copiii (cu CES sau tipici) în contexte de educație formală/ nonformală, includerea elevilor cu CES în școlile de masă, diversitate și drepturile omului, psihologie, consiliere, lucrul direct în comunități defavorizate.

Pentru noi este important ca persoanele cu care vom lucra să fie interesate de subiectul integrării/ incluziunii copiilor cu CES în școlile de masă, de subiecte ce țin de acceptarea diversității, precum și să aprofundeze înțelegerea proceselor de învățare ce susțin dezvoltarea potențialelor copiilor cu CES.
Criteriile de selecție vor avea în vedere motivația de a participa la programul de formare, interesul de a susține cauza incluziunii în rândul profesorilor și școlilor de masă, experiența anterioară și diversitatea grupului (ONG-iști, profesori, psihologi, sociologi, asistenți sociali, animatori socio-educativi, lucrători de tineret etc).

Metodă de selecție

Dacă rolul în Rețeaua națională de formatori și multiplicatori în domeniul educației incluzive vi se potrivește, vă rugăm să completați formularul până pe 12 iulie 2021.

Persoanele care trec de etapa evaluării formularelor de înscriere vor fi invitate să participe la un interviu online în perioada 20 iulie – 10 august, urmând ca cel mai târziu în data de 1 septembrie echipa de 16 participanți la programul de formare să fie completă.

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la:  Oana Pășălan, coordonator proiect, 0770 560 741, oana.pasalan@raa.ro.

Programul aprofundat de Formare de Formatori pentru crearea Rețelei naționale de formatori și multiplicatori în domeniul educației incluzive face parte din proiectul Toți diferiți, toți egali în școlile din România” derulat de de Fundația Romanian Angel Appeal – Apelul Îngerului Român (RAA) în perioada aprilie 2021 – septembrie 2023, cu sprijinul Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Bugetul total al Proiectului este de 221.276 euro. Scopul proiectului constă în crearea unei rețele de multiplicatori la nivel național care să aplice principii și metode eficace ce vor contribui la creșterea capacității școlilor de masă de a oferi un proces educațional de calitate pentru toți copiii, indiferent de gradul de afectare al funcționalității acestora și, de a crea un climat de încredere și colaborare, promovând diversitatea, respectarea drepturilor omului și în general, creșterea calității vieții.

Înscrie-te în program

    Încarcă documente: