Valentina Cojocaru: „Provocarea mea este cum să transform predatul limbii române prin diferite metode de predare-învățare în joacă”
În fiecare marți, miercuri și vineri, 10 elevi ucraineni își fac timp să vină la Școala Gimnazială „Ienăchiță Văcărescu” din București pentru a o întâlni pe profesoara lor de limbă română, Valentina Cojocaru.
Valentina nu a ajuns întâmplător să predea româna ca a doua limbă, în mod intensiv, în proiectul-pilot pe care îl implementăm împreună cu Romanian-American Foundation. De peste 10 ani, ea îi învață pe adulții străini limba noastră și a căutat mereu diverse metode de abordare a limbii în general.
Nu este o profesoară tradițională. În sensul pur al cuvântului. Copiii o văd mai apropiată de vârsta lor și se tutuiesc. Pentru ei, nu există neapărat un raport de superioritate profesor-elev.
Le-a demonstrat că îi pasă de ei, că aici nu se dau note. Dacă nu știu ceva, Valentina îi ajută, iar dacă uită, nu e o problemă.
După câteva luni de cursuri, Valentina își poate da seama când ceva le place copiilor. De exemplu, când aduce în discuție chestiuni despre viața lor personală: dacă îi întreabă despre familie, despre școală, ce le place să facă, unde se joacă, unde merg în vacanțe. Astfel simt că e o apropiere între ei.
Dar cum se descurcă elevii la limba română? La cei mai conștiincioși a observat o evoluție foarte frumoasă. Unii însă îi spun: „Dar chiar trebuie să scriem? Ținem noi minte”.
Valentina afirmă că e diferit să lucrezi cu copiii: „Provocarea mea este cum să transform predatul limbii române prin diferite metode de predare-învățare în joacă”.
Copiii într-o zi sunt obosiți, nedormiți, au avut prea multe ore, nu au mâncat, sunt supărați.
Adulții – spune ea – sunt auto-motivați cumva și înțeleg foarte bine că pentru a supraviețui într-o țară străină trebuie să învețe limba țării respective. Copiii nu au acest crez. Ei nu înțeleg de ce trebuie să învețe.
La acest proiect cel mai mult i-a atras atenția faptul că există metode de predare a unei limbi străine fără să apelezi la o limbă intermediară, cum ar fi engleza.
A fost curioasă să afle cum e și dacă e posibil: „E o provocare și încerc să respect metoda repetiției, să arăt cât mai multe imagini, să mimez, să mă folosesc de orice alte instrumente din jur ca să evit traducerea”, spune ea.
Am păstrat la final întrebarea legată de satisfacțiile pe care le are ca profesoară la grupa copiilor ucraineni. Ea ne-a răspuns că fiecare lecție cu ei i se pare deosebită, că este bucuroasă că face parte din grupul lor, și prețuiește pauza de prânz. „Este foarte drăguț momentul când îi conduc la sala de mese. Să mâncăm împreună mi s-a părut un moment de legătură, un moment frumos”
40 de copii ucraineni cu vârsta cuprinsă între 9 și 13 ani învață limba română ca a doua limbă într-un proiect pilot început anul acesta, folosind tehnica ESOL (tr. en. Engleza pentru vorbitori de alte limbi). La final, proiectul vine și cu o propunere de structură instituțională capabilă să răspundă provocării naționale de integrare prin eforturi lingvistice.
