Femeile rome din comunitatea hârșoveană au beneficiat de sesiuni de educație parentală și autocapacitare

Din luna iulie, la Hârșova, în cadrul proiectului Incluziune și sănătate în PORT (Hârșova) prin educație, arte și sport (PN1038)”, se derulează activități de educație parentală, creșterea autonomiei și capacității de afirmare a femeilor rome.

Activitățile urmăresc familiarizarea participantelor cu noțiuni și practici de îngrijire ale sugarului, copilului mic, preșcolarului, școlarului și adolescentului, cât și creșterea capacității acestora de a se reprezenta în societate.

”Incluziune și sănătate în PORT (Hârșova) prin educație, arte și sport (PN1038)”. Cursuri de educație parentală

Activitatea de educație parentală se adresează unui număr de 180 de femei, repartizate în patru grupe. Cele șapte întâlniri cu prima grupă s-au desfășurat în perioada iulie – octombrie 2022 și au avut următoarele teme:

  • tipuri de familie
  • drepturile copilului-abuzul
  • dezvoltarea fizică a copilului
  • nevoi de îngrijire: igienă, alimentație, baie, transport, îmbrăcăminte, încălțăminte
  • noțiuni despre primul ajutor, boli, vaccinuri, alergii
  • dezvoltarea copilului înre 1 – 7 ani
  • despre grădiniță și școală

La întâlniri au participat atât mame tinere, cât și bunici tinere, dar și adolescente, uneori însoțite de copii și nepoți. Prezentările au inclus materiale video cu exemple de bune practici, împărtășirea experiențelor relevante în îngrijirea copiilor, furnizarea de informații științifice, dar și combaterea unor mituri dăunătoare, întâlnirile având un caracter informal, prietenos.

Participantele au fost prezente în număr semnificativ la întâlniri și au interacționat eficient în grup, arătând preocupare pentru creșterea, educarea copiilor și nepoților lor. A fost pus accent pe importanța prezenței copiilor la cursurile școlare sau la grădiniță. În prezent activitatea se desfășoară cu participantele din grupa a doua. Mai multe detalii despre proiect și activități la linkul aici.

Află care sunt modurile în care pot fi susținute proiectele noastre – DONEAZĂ

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 582,361 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea incluziunii și a abilitării sociale a romilor din UAT Hârșova, prin intervenții care încurajează creșterea accesului copiilor la servicii medicale de calitate, prin activități non-formale care conduc la reducerea absenteismului și abandonului școlar, combaterea discriminării etnice și creșterea participării active a persoanelor roma la deciziile comunității.

Pentru informații oficiale despre Granturile SEE accesați www.eeagrants.ro

Pentru informații oficiale despre Programul Dezvoltare locală, accesați www.frds.ro