Silvia și Romanian Angel Appeal, o poveste de 30 de ani cu îngeri, vieți salvate și oameni speciali alături de care poți construi

Unii dintre voi ne știți drept fundația care s-a îngrijit de copiii din orfelinate, sau acei oameni care insistă cu controalele la plămâni, cei care vin cu soluții în educația elevilor vulnerabili, care au desfășurat programe pentru persoanele cu HIV, care au oferit ajutor copiilor cu autism sau care au sădit sămânța empatiei în profesori și curajul în inimile refugiaților.

Suntem toate cele de mai sus. Și mai suntem cei care, de peste 30 de ani se pun în slujba binelui. Pentru o lume echitabilă – pentru fiecare copil, tânăr și adult.

Dar pentru a înțelege prezentul, ne întoarcem în trecut

Iar pentru a face asta, ne uităm la oameni – pentru că fără ei, RAA și-ar fi pierdut de mult aripile. Astăzi aflăm povestea Silviei Asandi, General Manager RAA. Relația pe care o are cu Fundația Romanian Angel Appeal este poate cea mai complexă și pe departe cea mai veche.

Silvia își cunoaște menirea și izbutește să continue activitatea organizației în vremuri cel puțin interesante. A prins la RAA perioada post-comunistă.

Abilitatea de a identifica oamenii potriviți pentru job i-a fost dublată de norocul de a găsi persoane absolut speciale care au construit Fundația RAA, așa cum se vede ea astăzi. Persoane pe care a ajuns să nu-i considere doar colegi, ci familia lărgită.

Cel mai dificil lucru din interviu i s-a părut acela de a se descrie:

„Sunt Silvia Asandi, mi-am petrecut peste jumătate din viață hrănindu-mă cu bucuria de a vedea copii, tineri și adulți liberi și fericiți, văd partea plină a paharului în orice situație și încă nu mi-am pierdut speranța în umanitate”.

Primii pași în domeniul ONG

La RAA, Silvia a venit la finele anului 1993. Absolvise de doi ani Facultatea de Pediatrie și începuse să lucreze în spital, unde timpul se împărțea între București, Iași și Hârlău.

Pe atunci, se ducea la spital dar făcea și multă muncă de teren, evaluări ale copiilor din aceste instituții: „Părea un fel de muncă în zadar, reușeam să rezolvăm prea puține cazuri și îmi trecuse cheful de a mă voluntaria pentru copiii din Africa pentru că lipsurile și nevoile erau atât de mari și aici la noi…“, rememorează Silvia.

Printr-un anunț în ziar a descoperit Romanian Angel Appeal, organizația care că nu semăna cu nici o alta

Când a văzut că la Romanian Angel Appeal se căuta o persoană absolventă de pediatrie pentru un program dedicat copiilor cu HIV/SIDA, Silvia a zis să încerce.

Simțea nevoia unui proiect mai mare și mai structurat, iar faptul că acesta se adresa copiilor cu HIV/SIDA a motivat-o mult pentru că își petrecuse ultimii doi ani de facultate cercetând fenomenul HIV/SIDA în populația pediatrică din țară. Se gândea să se și specializeze la un moment dat în acest domeniu.

„Mi-am propus să lucrez maximum 2 ani în combinația asta de spital cu ONG și apoi să redevin medic full-time în sistem. Nu mi-a ieșit. Am rămas full-time la RAA, organizația despre care am aflat chiar la interviu că nu semăna cu nici o altă organizație venită atunci în România.

Povestea, artiștii, muzica, empatia unor oameni care au pus pe roate cât ai bate din palme un ajutor masiv pentru copiii din România, totul părea desprins dintr-un film și mie mi se permitea să fac parte din el”, afirmă Silvia.

„O lume absolut nouă și fascinantă“

Despre integrarea în echipa RAA, Silvia spune ca a fost „aruncată în foc din prima”, în sensul bun al cuvântului.

A și învățat foarte mult atunci de la directori despre modul în care e organizată și condusă o organizație umanitară, despre importanța motivării unei echipe, despre responsabilitatea financiară, managementul de proiect și importanța asistenței multidisciplinare, spitalului de zi etc.

În cateva luni a reușit să citească aproape toată biblioteca din birou și să meargă în toate punctele de lucru din București, Timișoara, Constanța, Iași și Botoșani, să cunoască echipele și colaboratorii, să se familiarizeze cu procedurile și cu toată birocrația organizațională.

 „Nu mi-a fost chiar ușor, dar intrasem într-o lume absolut nouă și fascinantă și nici un efort nu mi se părea prea mare pentru că, la final, vedeam rezultate uimitoare: copii care deunăzi nu vorbeau și nu socializau acum ne spuneau povești și descifrau abecedarul, secții de spital complet renovate și echipate cu tot ceea ce era necesar, personal român care învăța să lucreze cu copiii într-un nou sistem în care grija, empatia si probitatea profesională nu mai erau excepții”, mărturisește Silvia.

George Harrison, The Beatles: “You are doing a fantastic job for the angels”

Prima sarcina serioasă pe care a primit-o a fost aceea de a planifica înființarea secției de zi pentru copiii cu HIV/SIDA de la Spitalul Colentina (acum Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș) din București.

A avut la dispoziție un pic peste trei luni și un buget strict în care a trebuit să se încadreze cu absolut tot: echipament medical și nemedical, mobilier, consumabile sanitare, medicamente, costuri de personal, hrană etc. Câțiva ani mai târziu a reușit să adauge secției de zi componenta de asistență socială și psihologică.

„Am făcut și greșeli pe drum dar am avut norocul să am șefi corecți, care mi-au oferit suport și care au înțeles cultura din care veneam. Au avut răbdarea și deschiderea necesară de a mă învăța pentru a mă ridica la standardele de lucru impuse de cultura organizațiilor umanitare cu tradiție din Marea Britanie”, adaugă GM-ul.

În Marea Britanie a ajuns doi ani mai târziu de la angajarea în RAA, într-o vizită de studiu, ocazie cu care i-a vizitat pe Olivia și George Harrison chiar la reședința lor din Friar Park. Pe Olivia deja o cunoscuse.

Venise în România de două ori și o uimise deja pe Silvia cu generozitatea, modestia și felul ei de a te face să te simți în largul tău, „dar să dai mâna cu George în livingul casei lui, să-ți facă turul grădinii, să-ți cânte la banjo iar la plecare să-ți mulțumească pentru că <<you are doing a fantastic job for the angels>> la pachet cu o îmbrățișare lungă de la cel mai cel Beatles… asta chiar a fost ceva ce nu voi uita toată viața”.

Lichidarea RAA sau dezvoltarea organizației din România prin eforturi proprii?

Pentru Silvia, funcția de GM nu a venit peste noapte. Avea 32 de ani, era deja Director de proiecte în RAA și nu a fost chiar o propunere în adevăratul sens al cuvântului: „Aveam de ales între a ajuta Boardul Fondatorilor să lichideze RAA (pentru că după aproape 8 ani de la înființare s-a considerat că își îndeplinise misiunea de ajutor de urgență) și a continua să dezvolt organizația din România prin eforturi proprii. Am ales a doua variantă pentru că investisem deja timp și efort important și pentru că reușisem în acel an (1997) să atrag primul grant pentru dezvoltarea componentei de asistență socială pentru copiii și familiile afectate de HIV/SIDA”.

A riscat și recunoaște că i-a fost teamă că nu va reuși: „Dar am reușit, evident nu singură, ci împreună cu o mână de oameni speciali cu care am construit mai departe”.

„Am salvat vieți la propriu și am redat familiilor speranță”

Cum a găsit energie să continue cu toate greutățile pe care le-a întâmpinat?

“Ceea ce am făcut noi, mai ales în primii 20 de ani a fost foarte greu. Nu poți pur și simplu să tragi oblonul și să închizi ghișeul după ora 17.00. Am salvat vieți la propriu și am redat familiilor speranță”, spune Silvia.

A avut momente de impas, mai ales legate de mediul politic și financiar volatil în care ne desfășurăm activitatea.

Și da, a avut momente când s-a gândit că viața ei ar fi cu mult mai simplă, mai liberă și mai ușoară într-un alt context profesional. „Însă ceea ce absolut întotdeauna m-a readus cu picioarele pe pământ au fost oamenii din echipa mea”.

Față de noi, oamenii din RAA, a simțit dintotdeauna o uriașă responsabilitate, pentru simplul fapt că am ales să rămânem într-un mediu de lucru riscant și de multe ori nesigur.

„Pot spune că abilitatea de a identifica oamenii potriviți pentru job mi-a fost dublată de norocul de a găsi oamenii absolut speciali care au construit Fundația RAA, așa cum se vede ea astăzi. Pe care am ajuns să nu îi consider doar colegii mei ci familia mea lărgită”.

Am păstrat la final urarea Silvei la celebrarea a 32 de ani de la înființarea Fundației Romanian Angel Appeal:

„Îi doresc puterea și anduranța de a-și îndeplini viitorul de fapte bune așa cum și l-a imaginat, priceperea și norocul de a-și continua călătoria cu cei mai potriviți aliați și susținători”.

Află care sunt modurile în care pot fi susținute proiectele noastre – DONEAZĂ