Power of YOUth in a Democratic World – șapte zile despre oportunități, valori și puterea de a acționa împreună

Power of YOUth in a Democratic World a avut loc între 17 și 23 februarie 2025, când 29 de tineri din Albania, Armenia, Georgia, Republica Moldova și România s-au reunit pentru schimbul de tineret organizat în cadrul programului Erasmus Plus.

Pe parcursul a șapte zile, tinerii au discutat despre democrație, cetățenie activă, valori europene și despre instrumentele pe care le pot folosi pentru a se implica și a promova principiile democratice.

De ce să vorbim despre democrație și valorile europene alături de tineri din țări care nu fac parte din UE?

Andrei Dobre, aproape de încheierea programului, le-a spus participanților: „În timpul vieții voastre, există o probabilitate mare să asistați la schimbări majore de regimuri politice. Poate într-o zi veți face parte din Uniunea Europeană. Și sper să fiți. Iar pentru asta, trebuie să fiți pregătiți.

Știm că democrația se câștigă și, la fel de ușor, se poate pierde. Mai știm și că e important să colaborăm, să fim deschiși în a învăța și să căutăm mereu să luăm deciziile care provoacă cel mai puțin disconfort comunității, chiar dacă e dificil. 

Partenerii noștri pentru acest schimb de tineri au fost Nisma ARSIS din Albania, Youth Opportunities Club NGO din Armenia, SPACE NGO din Georgia, și Academia ”Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova. 

Aceștia au identificat tineri voluntari, studenți, activiști sau viitori lucrători sociali, cu toții uniți de interesul pentru democrație și dorința de a face mai mult în comunitatea lor. Fiecare dintre ei a venit cu frici, așteptări, dar și contribuții personale – pe care le-au pus pe masă încă din prima zi.

Șapte zile pline 

Prima zi a fost dedicată cunoașterii grupului și stabilirii cadrului: cine suntem, cum vom conviețui timp de o săptămână și de ce ne-am adunat aici. Cea de-a doua a lansat provocarea lui Sleepyville: un joc de rol care reproduce o întâlnire de consiliu. 

La baza deciziilor stau valori, interese, nevoi – iar reprezentarea lor este necesară, daca vrem ca vocea să ne fie auzită. Concluzia aceasta a deschis discuția despre drepturi și obligații și cum arată un stat atunci când ele sunt apărate sau încălcate. 

Având în minte că nici o democrație nu este perfectă, ziua a treia a avut un început teoretic, despre cum funcționează democrațiile, dar a trecut la practică, prin 2030 SDG Game. 

Știm că resursele pământului sunt limitate, iar interesele individuale diferite și fiecare dintre acestea joacă un rol critic în felul în care arată lumea noastră. Deși un joc, rezultatul său a fost cam foarte aproape de cum arată lumea astăzi. 

Motivați că putem schimba ceva, chiar dacă ceasul ticăie, a patra zi a început cu o construcție. Inițial a casei pe care o visăm – apoi, a vieții ideale. Mai târziu, a unei comunități în care toate aceste perspective unice co-există. Pentru ele am creat drumuri, mall-uri, școli.

Surprinzător, participanții au omis inițial locurile de adunare, societatea civilă și facilitățile culturale și recreative. Concentrați pe modelarea comunității în funcție de nevoile individuale, însăși elementele care încurajează dialogul comunitar au fost lăsate deoparte. Existența unui centru de tineret nu înlocuiește necesitatea unui teatru, cinematograf, centru comunitar sau a unei piețe publice. Această descoperire i-a condus la o reflecție asupra valorilor comune din comunitate și a modului în care, instinctiv, reproducem lumea în care trăim.

Ziua a gravitat în jurul dilemelor, căci tinerii au trebuit să se poziționeze în fața unor afirmații și să își motiveze alegerea. Când timpul a expirat, au plecat la o vânătoare de comori prin oraș, pe urmele momentelor istorice care au lăsat și semne fizice în oraș.

În cea de a cincea zi am vorbit despre contexte locale, naționale și europene. Am încerca să înțelegem mai bine cum și de ce arată așa țara din care venim – și mai presus de toate, ce ne leagă și cum este asta relevant. La final, au fost lămuririle: ce este Consiliul Europei și care este diferența dintre el și Consiliul European, dar și celelalte instituții europene și importanța lor. 

Apropiindu-ne de final, a venit momentul în care am vorbit despre instrumentele pe care tinerii le au și le pot accesa, inclusiv cele puse la dispoziție tinerilor care nu sunt în EU. Cum arată scara participării și rolul voluntariatului, alegerilor sau a activismului.

Iar în ultima zi, am făcut un plan de acțiune. Ne-am evaluat și apoi ne-am îmbrățișat strâns, luându-ne ”La revedere!”, căci sperăm să ne revedem curând. 

În discuția despre bunăstarea emoțională intră și starea democrației

Sănătatea mintală este cheia care leagă numeroase componente care, luate separat, nu par să aibă puncte comune. Cu toate acestea, situația geopolitică actuală ne cere reziliență.

Într-o perioadă în care știrile și evenimentele politice pot părea copleșitoare, reziliența emoțională devine un atu important. Ea ne permite să rămânem ancorați, să gestionăm mai bine incertitudinea și să ne păstrăm implicarea, chiar și atunci când schimbările par lente sau dificile.

Implicarea civică este și ea strâns legată de capacitatea noastră de a fi empatici.

Atunci când oamenii se simt neputincioși sau anxioși în fața realităților politice, e mai probabil să devină apatici și să nu mai participe activ în comunitate. Pe de altă parte, o stare de bine emoțională ajută la luarea deciziilor informate, la curajul de a vorbi și de a acționa. De a înțelege, de a evalua critic și de a ne conecta prin valori comune. 

Pe lângă amintiri, lecții și conștientizări, participanții pleacă acasă cu încredere și cu legături care se pot transforma în viitoare parteneriate – sau, cum vrem să credem, speranța că nu suntem singuri în încercările noastre individuale de a construi și contura lumea în care trăim.