Design for Change România – o abordare educațională construită pe empatie, inițiativă și încredere

O clasă în care elevii discută, pun întrebări, dezbat și vin cu idei. Desenează pe coli harta comunității, identifică „puncte fierbinți”, votează și planifică. Profesorul nu explică, nu dictează, nu spune „așa nu e corect, ar trebui să faceți diferit”. Mai mult observă. Ascultă. Așteaptă. Îi încurajează pe copii și le pune întrebări care îi provoacă să vadă lucrurile diferit.

Pentru profesorii care se alătură comunității Design for Change, schimbarea începe încă dinainte de prima oră la clasă. Cu deschidere, curaj și disponibilitatea de a încerca ceva diferit.

O metodă adoptată la nivel global

Design for Change este o abordare educațională care pune elevii în centrul procesului de învățare și îi sprijină să transforme empatia și creativitatea în acțiune.

Prezentă în peste 74 de țări și adoptată de mai mult de 2,2 milioane de copii din întreaga lume, metoda a fost inițiată de Kiran Bir Sethi, pornind de la o observație care contrazice multe reflexe din educație: copiii se nasc cu dorința și capacitatea de a schimba lucruri în jurul lor, dar acest impuls se pierde atunci când adulții preiau complet controlul.

Ideea centrală nu este că elevii trebuie „învățați” să schimbe lumea. Sprijiniți de adulții din jurul lor și având încrederea că pot, copiii vin cu idei creative la problemele care îi afectează și acționează pentru a schimba status quo-ul.„Este simplu, ușor de replicat și în viața reală. Asta mi s-a părut absolut grozav: faptul că elevii prind încredere că pot face schimbări, lucru care s-a văzut foarte clar, și că rămân cu această metodă pe care o pot folosi oricând pentru a rezolva probleme și pentru a lua decizii cu impact real în viața lor. Au niște pași clari pe care să-i urmeze, astfel încât să fie cât mai aproape de o decizie bună pentru ei.” mărturisește Marina, consilier școlar, primul an de implementare Design for Change.

Ce văd profesorii atunci când fac un pas în spate

Dincolo de metodologia simplă, comunitatea Design for Change vorbește despre o convingere. Una care ține de felul în care adulții, și mai ales profesorii, aleg să îi privească pe copii și să aibă încredere în capacitatea elevilor de a observa, de a simți și de a acționa asupra problemelor care îi privesc direct.

„Mi s-a părut foarte interesant, și atunci, și acum, ideea aceasta de încredere în puterea elevilor de a rezolva probleme care li se par lor stringente”, spune Simona, profesor de limba engleză la clasele primare și gimnaziale. „Dincolo de nevoile profesorilor, dincolo de nevoile sistemului, dincolo de curriculum, există această dorință a copiilor de a face ceva pentru ei înșiși”.

Această mutare de perspectivă este esențială: schimbarea pornește din locul în care elevii identifică nevoia. Ideile de proiecte se nasc în clasă, iar soluțiile sunt construite pornind din experiența copiilor.

„Este o metodă prin care le insufli încredere. Pentru că tu, ca profesor, faci un pas în spate și îl lași pe elev să preia inițiativa”, povestește Aura, profesor de limba și literatura română, care a implementat Design for Change alături de o clasă gimnazială. „Mi-a făcut plăcere să văd curajul copiilor de a spune lucruri și de a identifica probleme pe care eu nu le vedeam ca fiind probleme. Ei le simt diferit.”

Pentru cei peste 80 de profesori din învățământul primar, gimnazial și liceal, dar și pentru consilierii școlari din comunitatea Design for Change, valoarea metodei s-a văzut în modul în care copiii au fost implicați: nu ca receptori ai unor activități, ci ca persoane capabile să își definească problemele și să acționeze asupra lor.

Aceeași idee apare și în experiența Anei Clara, învățător la clasa a III-a: „Nu este despre mine ca profesor și despre ce știu eu să fac, ci despre cum știu să mă retrag și să îi las pe copii să participe, să ia decizii și să le discutăm împreună. Poate că lucrurile nu se schimbă din primul proiect, dar dacă le dai încredere și continui, ceva esențial începe să se vadă.”

„Este o soluție la o problemă pe care noi, profesorii, o verbalizăm de foarte mulți ani – neimplicarea elevilor în viața școlii”, confirmă Maria, profesor la liceu.

Simte, imaginează-ți, acționează și împărtășește

„De puține ori elevii au ocazia să dețină controlul asupra întregului proces, de la identificarea problemelor, la găsirea soluțiilor și până la rezolvarea lor”, spune Alina, învățător la clasa a III-a.

Metodologia din spatele Design for Change este structurată în patru pași simpli: Simte (Feel), Imaginează-ți (Imagine), Acționează (Do) și Împărtășește (Share).

Primul pas, Simte (Feel), cere timp și răbdare. Elevii sunt încurajați să observe ce se întâmplă în jurul lor, să discute despre problemele care îi afectează și să înțeleagă cum sunt trăite acestea de ceilalți.

„Partea de Feel cred că dă valoare acestei metode față de altele. Am mai implementat învățarea prin proiecte sau proiecte de service learning, unde identificăm o problemă. Diferența aici este nuanța de a ne pune în papucii celorlalți, de a vedea mai clar cum îi afectează pe ceilalți sau chiar pe noi, fără să ne dăm seama. Cred că asta aduce un plus metodei”, mărturisește Paul, profesor de discipline psihologice și pedagogice.

Următorul pas, Imaginează-ți (Imagine), este etapa în care ideile sunt explorate fără a fi filtrate imediat. Elevii propun, discută, combină și testează direcții, în timp ce profesorul are rolul de facilitator, nu de evaluator. Tot aici, ideile sunt dezbătute și votate.

„Am desenat harta comunității și am mers pe interviuri cu doamnele directoare. A fost foarte important și interesant faptul că le-am sugerat copiilor să facă interviurile chiar ei. S-au organizat imediat în echipe, și-au pregătit întrebările. Chiar m-au întrebat doamnele directoare: «Dar sigur nu ați intervenit pe întrebări?» Le-am spus că nici măcar nu știu ce întrebări au pus. Nu era treaba mea să știu. Rolul meu a fost doar să mă asigur că există legătura și că știau că vor veni. De acolo înainte, a fost treaba lor”, povestește Marina, consilier școlar.

Al treilea pas, Acționează (Do), aduce procesul în realitate: planificare, împărțirea responsabilităților, implementare și ajustare. Aici apare una dintre cele mai importante lecții pentru copii: schimbarea nu este liniară și presupune adaptare.

„După doi ani de Design for Change, mai mulți colegi care predau la clasa a V-a mi-au spus: «copiii ăștia sunt croiți pentru proiecte». Sunt independenți; e suficient să le conturezi o idee, pentru că ei o preiau imediat. Știu ce au de făcut, care sunt pașii și cum să ducă ideea la bun sfârșit. Au devenit autonomi și lucrează foarte bine. Sunt lucruri care nu se învață la nicio materie, ci se construiesc în timp, prin experiențe reale. Se vede că li s-a dat libertatea să acționeze și că, odată cu asta, a crescut și încrederea lor în propriile forțe”, spune Simona, profesor de limba engleză, aflată în al treilea an de implementare Design for Change la clasă.

Ultimul pas, Împărtășește (Share), este despre reflecție și vizibilitate. Nu doar rezultatele sunt prezentate, ci și procesul, dificultățile și lecțiile învățate. Astfel, proiectele locale ajung să fie împărtășite într-o comunitate globală de învățare, unde experiențele devin sursă de inspirație.

Un proces care îi transformă și pe adulți

În ciuda simplității metodei, schimbarea de perspectivă și asumarea rolului de facilitator, nu de coordonator, pot fi provocatoare la început.

”Este cea mai grea parte dintre toate pentru că noi cumva suntem obișnuite să coordonăm și când le dăm un proiect suntem tentați să le dăm exact pașii, ce aplicații să folosească, ori aici nu le-am indicat nimic din toate acestea.” explică Alina.

În completare, Aura vorbește despre propriile ei lecții și provocări: ”a fost o lecție și pentru mine ca profesor, pentru că avem tendința asta să monopolizăm și să ne raportăm tot timpul la noi ca profesori și uităm de multe ori că și ei sunt acolo în bancă, niște suflețele care au emoții personale și se raportează diferit la comunitatea asta școlară care înseamnă clasă, gimnaziu, școală, oraș.”.

Renunțarea la control înseamnă și un alt tip de prezență. „Am fost tentată, recunosc, să influențez deciziile. Dar m-am oprit. Am ales să respect ce era important pentru ei. Și s-a dovedit că ideea lor era foarte bună. A fost un proces de învățare și pentru mine”, povestește Marina.

Mentoratul și comunitatea joacă un rol important în acest proces. „Acolo am înțeles că nu trebuie să iasă ceva wow sau să schimbăm lumea mare. Dacă pentru ei schimbă ceva din clasă, din școală sau din comunitatea lor mică, este suficient. De acolo începe schimbarea.” recunoaște Paul. Copiii pot găsi singuri soluții și sunt soluțiile care îi mulțumesc pe ei sunt cele de care au în mod real nevoie.” 

Pentru Ana Clara și Simona lecția comună este despre a nu interveni, a vorbi mai puțin și a asculta mai mult, ”pur și simplu să văd ce se întâmplă atunci când copiii iau decizii și în ce direcție se duc deciziile” (Ana Clara) ”pentru că ei pot, copiii pot găsi singuri soluții și sunt soluțiile care îi mulțumesc pe ei, sunt cele de care au în mod real nevoie. Noi ca profesori doar să fim acolo să-i încurajăm, să le dăm speranță, încredere că pot rezolva problemele pe care ei le-au identificat” (Simona). 

Acest „Eu pot” e foarte fain, e deviză de viață: te trezești dimineața, ai o zi proastă – îți spui „Eu pot” și reușești să depășești niște clipe. E mai mult decât un slogan de proiect.

Întrebat cu ce și-ar dori să rămână colegii care interacționează pentru prima dată cu Design for Change și metodologia FIDS, Paul vorbește despre încredere și deschiderea către ceva nou: ”motivația aceasta de a schimba puțin metoda pedagogică, cât și atmosfera în general în școală. Pentru că intrăm într-o rutină cu toții, dacă n-am intrat deja… nici elevii nu ne ajută de foarte multe ori cu lipsa lor de entuziasm pentru orice, și pentru școală, și pentru extrașcolar. Și atunci cred că ăsta e un mijloc bun, o metodă bună prin care să reactivăm puțin lucrurile la cât de mic ar fi nivelul acolo, cât de micro – cred că are această putere.”. 

”Pentru cei care iau contact pentru prima dată cu metodologia aș vrea să fie ei un fel de copii care pleacă cu ideea că ei pot, că pot duce proiectul acesta până în clasă și că pot să îi inspire pe elevii, pe cei cu care interacționează și chiar cu colegii din școală, acolo unde este deschidere.

Să plece cu bucuria de a încerca ceva nou și cu bucuria de a știi că a mers foarte bine, pentru că va merge foarte bine, indiferent de câte ori îl vei implementa, va merge foarte bine. Nu e greu, nu e nimic complicat.

Aș vrea să plece cu gândul că trebuie să facă un pas în spate și să-i lase pe copii să ia decizii. Fără să încerce să se implice și fără să încerce să denatureze ideile copiilor. Design for Change îți spune ”stai 2 secunde și ascultă!” Cred că asta este cel mai important mesaj. Stai două secunde și ascultă ce zice un copil că poate, poate și cu siguranță el nu vede ce vezi tu. El vede altceva. Și chiar dacă e simplu asta nu înseamnă că nu e valoros.” concluzionează Ana Clara.